...O poveste pentru adormit ATV-istii

A fost odata, mai precis anul trecut, cu o zi inainte de Rusalii, pe vremea cand primavara mai existau si zile frumoase, a fost o echipa de oameni entuziasti, care intre timp au devenit mai entuziasti si mai numerosi si un banal telefon care i-a reunit si uite asa au incalecat fiecare pe saua lui si iata ce s-a intamplat......

........Am pierdut intalnirea de la Comanesti unde s-a desfasurat Cupa Offroad dar am avut doua zile pline! Duminica, proba speciala. S-ar putea spune chiar eliminatorie, pentru ca era sa pierdem un motor si cel putin un combatant. ,

Un Linhai, doua CFuri si cinci oameni entuziasti, din care doua echipaje mixte si... motor!

Am pornit pasnici, ca niste oameni asezati, am luat-o pe drum de tara, pe Galean, nu pe la Creanga pentru ca ne-am propus sa parcurgem un traseu fara dificultate, pe drumuri forestiere dar pe la Bratesti deja s-a trezit fiara-sau fiarele-din noi, probabil dupa ce o gaina, lasata fara supraveghere, s-a tavalit pe sub ATV ul din fata mea starnind un nor de pene si puf pe care l-am luat in plin.

Dupa acest mic ritual "voodo rutier", tot conceptul traseului s-a schimbat dramatic.

Munti Berzuntiului! Asta e! Orice ATVist trebuie sa treaca pe acolo cel putin o data. Ca musulmanii la Mecca. Si Vilcele! Vilcele cu toate surpaturile ei, cu sute de carari sapate in piatra si lut de copitele caprelor care urca si coboara strecurandu-se cu greu printre arbustii teposi in cautarea unui petec de iarba. Cunoastem terenul. Avem si harti topografice doar ca muntii astia seamana asa de bine intre ei incat strangem cu grija hartile sa nu le mototolim si ne orientam dupa instinct. Desigur ca sa mergem mai departe trebuie sa trecem varful cel mai inalt. Urcam... Strabatem poteci, dealuri inalte, vai adanci colorate cu verde crud care se pierd in padure. Treptat potecile se transforma in carari iar cararile in gropi cu namol care ne inghit rotile. Urcam spre culmi. Motorul meu gafaie! Cupez trepta de greu. Abia inaintez prin covorul de frunze ude . Cuplez 4x4 si mai merg cativa metri. Patinez! As vrea sa cuplez 6x6 dar nu am in dotare, asa ca raman intr-un echilibru relativ, respirand incet de firca sa nu ma rastorn. Prietenii mei, care au prins pozitii mai stabile sar sa ma prinda! Cobor de pe ATV cu mana inclestata pe frana de mana .

-Intindeti troliul! Ma gandesc ca in timpul acesta oameni normali, cuminti, se plimba prin Moll, pasind pe pardoseli de marmura atent lustruite, urca si coboara cu scarile rulante ratacind fara adresa, doar ca sa-si omoare timpul cu ceva. - Gata! Sunt prins de copac. Acum pot sa expir... -Urmatorul! De data aceasta incercam sa ocupam o pozitie mai aproape de varf. Agatam troliul de copac si CF-ul incepe sa urce ajutat de motor. Mai avem cativa metri si ajungem. SMG se tine cu putere de ghidon ca sa nu alunece din sa. Sta aplecat inainte, in pozitie de atac la baioneta ca statuia soldatului roman. Mai castigam cativa centimetrii. Nu scoatem o vorba. Se aude doar scrasnetul metalic al troliului care se infasoara cu greu. Hotaram sa exploram urmatoarea portiune a traseului cu pasul. Aproape de varf trunchiul unui copac cazut la pamant ne cam taie elanul dar nu dezarmam...

-Il dovedim noi! Privim mai departe. Din zece in zece metri alti si alti copaci, falnici candva, stau culcati la pamant ca o frontiera.

Revenim la sentimente mai pasnice...

- Noi cum coboram de aici? Aceasta este intrebarea!

Replay! Troliul incepe sa scartie, la fel ca si la urcare, SMG sta tot in pozitia aplecat inainte doar ca e mai cuminte. Acum seamana mai mult cu partenera lui Leonardo di Caprio din Titanic care aflata la prova, infrunta vanturile, valurile, pe melodia interpretata de Celine Dion.

Atv-ul aluneca usor catre vale si cand simteam ca situatia este sub control se aude o trosnitura, cablul troliului se zvarcoleste prin aer ca un bici si ca intr-o pictura ecvestra, cal si calaret se pravalesc invaluiti intr-un nor de abur si praf.

Calaretul, pardon ATVistul, intr-o fractiune de secunda, timp in care probabil a retrait povestea vietii sale, a actionat toate sistemele de franare (pe care tocmai le reparaseram cu o zi inainte) si a reusit sa evite un dezastru. Uitam repede incidentul, revenim pe pajistea verde si facem popas. Apridem un foc din frunze si crengi uscate, perpelim cativa carnati si ne potolim foamea si setea.

Nici nu mai stim ce cautam, dar sigur, acolo sus pe acoperisul verde al micului orasel am gasit ceea ce nu au gasi si nu vor gasi vreodata oamenii aceia normali care se plimba prin Moll pasind pe pardoseli lustruite...